Ce experienţă m-a determinat sa mă schimb

Pentru că m-am săturat de răutate și superficialitate, postez un nou articol, un articol despre cum am reușit să îmi schimb modul de a gândi. Puteam scrie despre haine, despre artiști, despre evenimente, despre vacanță, despre muzică, dar aceste subiecte nu erau nici pe departe la fel de importante ca acesta.

Schimbarea mea se datorează unei experiențe. Oricum, eu sunt de părere că doar așa se poate schimba o persoană, în urmă unor experiențe trăite.

Experiențacare m-a marcat a fost vizita la un centru de copii. Nu știu dacă v-ați fi așteptat la asta. Poate vă gândiți că nu aveți ce să vedeți acolo în afară de niște copii săraci, neîngrijiți, care duc o viață urâtă, așa că vă rog să îmi permiteți să vă lămuresc.

Un centru de copii este ultimul loc în care v-ați dori să fiți. Că să ajungi acolo viața trebuie să te încerce foarte tare. Multe camere, mulți copii, multă diversitate, psihologi, femei care au grijă să nu îi scape din ochi, poliție, dar, cel mai important aspect, puritate. Multe suflete nevinovate pentru care viața reprezintă o luptă de la vârste atât de fragede. Ți se rupe inima.

Toți copiii de acolo te primesc cu zâmbete calde sau chiar îmbrățișări care îți umplu inima de bucurie. Au fost rugați să facă niște scrisori pentru Moș Crăciun în care să îi scrie ce și-ar dori ei să primească. Au fost încântați. Cei mici au cerut ajutor, pentru că nu știau să scrie, iar cei mari au început să se gândească. Un singur copil nu a fost bucuros de idee și citez: „Ce îmi doresc eu nu se poate împlini.”. Nu știți ce impact au avut aceste vorbe asupra mea. Am aflat la sfârșit că era nou și foarte nefericit de situația în care se afla, deci probabil dorința lui era de a fi împreună cu familia sa, departe de acel loc.  Am aflat că există camere care sunt mereu încuiate, deoarece unii încearcă să fugă, să scape din acea clădire exact așa cum vedeți în filmele americane că sar adolescenții de la geam pentru a nu îi prinde părinții că ies din casă târziu.

Erau fete minore care erau gravide, erau copii mici cu mamele lor, erau persoane care nu aveau acte, deci nu existau pentru instituțiile statului, erau persoane care au ajuns acolo din cauza faptului că au fost forțate să facă prostituție. Pe scurt, erau tot felul de persoane cu povești cutremurătoare, dar totuși, ochii lor erau plini de veselie. Cei mici ni s-au prezentat și ne-au spus poezii emoționați. Aveam lacrimi în ochi și mă abtineam foarte tare să nu izbucnesc în plâns.

Ce mi-a mai rupt sufletul? Faptul că erau aproape toți fericiți că de Crăciun își vor revedea familiile. O fetiță drăgălașă spunea cu emoție că așteaptă Crăciunul, pentru că merge cu surorile ei acasă să taie porcul cu tati. Adevărul? Niciun copil nu și-a revăzut familia de Crăciun. Ce e cu adevărat trist este că acești copii, aceste suflete nevinovate încă vor lângă familiile lor, pentru că ele nu conștientizează faptul că din cauza părinților au ajuns acolo.

Crăciun, Revelion, Paște, zi de naștere… toate petrecute acolo, departe de tot ceea ce iubești. Ești bolnav? Tu probabil îi ai pe mama sau pe tata care să se ducă la farmacie, să îți dea pastile, să îți facă ceai, să te mângâie, să îți spună că te vei face bine. Ei au doar  niște persoane care le îngrijesc din obligație. Nu au telefoane, calculatoare, tablete…

Toți acești copii sunt deștepți, super îngrijiți, frumoși, merg la școală, învață și luptă pentru ceea ce își doresc. Nu pot decât să mă întreb de ce există situații că acestea.

Nu știu de voi, dar eu nu aș concepe o viață fără să o am alături pe mama, pe sora mea, pe bunicii mei. Dragostea lor îmi hrănește sufletul, în timp ce alții și-l hrănesc cu supărări fără că măcar să merite.

De fiecare dată când mă supăr dintr-un motiv mi se spune că se putea și mai rău și că alții trec prin lucruri mult mai urâte. Și asta ar trebui să mă ajute? Ar trebui să mă bucur că și alții suferă? Mă întristează și aceste lucruri mă fac să îmi urăsc viața și mai tare, pentru că nu le pot oferi acelor micuți o viață decentă, pentru că mie mi se fac mofturi chiar și atunci când nu merit, iar ei se bucură doar că au ce mânca.

Poate vă întrebați ce și-au dorit de Crăciun, ce au scris pe acele foi. Ei bine, și-au dorit lucruri simple care pe voi nu v-ar mulțumi. O scrisoare m-a impresionat cu adevărat, pentru că cea care a scris-o avea în jur de 15  ani, o vârstă la care te–ai aștepta la dorințe mai mari. O să las asta pentru finalul articolului.

Când am ajuns acasă am început să plâng, am vărsat de nervi, de șoc, de habar n-am ce. Mi s-a făcut rău. Urăm tot ce se întâmplă.

În vară am făcut voluntariat care era de fapt tot un eveniment cu copii, iar acolo erau copii cărora nu avea voie să le facă nimeni poze, pentru ca nu cumva să-i găsească părinții. De ce? Pentru că voiau să îi omoare, să îi bată, să facă din ei niște oameni de nimic.

Nu mi-a venit să cred că un părinte își poate urî copilul. Între timp, noi ne judecăm părinții pentru cele mai mărunte lucruri, dar ne oferă tot ce au ei mai bun.

În timpul în care noi stăm pe telefon, în pat, la birou, la masă sau oriunde altundeva, un copil de vârsta noastră este forțat să facă lucruri împotriva voinței sale, este bătut, batjocorit, urmărit, violat, înghețat de frig, mort de foame sau de sete.

Cu puțină atenție din partea voastră, mulți dintre acești copii pot fi salvați. Puteți participa la activități de voluntariat, puteți merge la un centru de copii cu familia, clasa, puteți duce haine, mâncare, jucării, vorbe bune. Dacă știți pe cineva care obișnuiește să cerșească, încercați să le aflați povestea să vedeți dacă fac asta pentru un scop bun sau nu.

Și nu numai copiii au nevoie de ajutorul vostru. Sunt persoane de toate vârstele care își doresc un trai decent și se aleg doar cu suferință. Mergeți și pe la centre de bătrâni. Poveștile lor de viață sunt uimitoare. O să le placă prezența voastră, pentru că îi veți face să se simtă mai tineri și mai importanți.

Ignoranța naște monștri. Sper că vouă vă pasă.

Și că să revin la partea cu scrisorile de Crăciun:

Un glob de zăpadă.