4 ȚĂRI ÎN 7 ZILE

            Încă din primăvară aveam în plan să vizităm Slovenia. Ne-am zis „Dacă tot trecem prin Ungaria, de ce să nu vizităm și Budapesta?”. Am mai văzut Budapesta și în 2019 și a rămas unul dintre locurile mele preferate. Vacanța noastră trebuia să fie la sfârșitul verii sau la începutul toamnei, numai că m-am gândit că nu are rost să mai așteptăm atât, motiv pentru care am luat decizia spontană să plecăm în iunie. Bineînțeles că văzând cât de aproape suntem de Italia, am băgat-o și pe ea în plan. Ce nu făcea parte din plan era să vizităm Croația, dar pentru că și ea era foarte aproape de Slovenia, nu am ratat-o.

            BUDAPESTA, UNGARIA

            Moneda oficială este forintul maghiar (HUF).

            După un drum de 13 ore cu mașina, am ajuns în Budapesta. Din punctul meu de vedere Budapesta este cel mai frumos loc din Ungaria (și singurul, de altfel). Drumul până acolo nu este deloc interesant. Dacă voi cunoașteți alte orașe sau sate frumoase de la ei, let me know.

            Când am fost în 2019 orașul era plin. Nu aveai unde să parchezi mașina. Well, acum era gol. Erau foarte puțini turiști, iar ungurii stau în casă în weekend, eventual ies seara la terasă. Podul cu lanțuri era închis, probabil îl repară. Parcările erau goale, iar cele care cândva se plăteau erau acum gratuite. Nu știu dacă erau așa doar pentru weekend sau și pentru timpul săptămânii. E dificil că parcometrele lor sunt foarte vechi și nu prea arată și limba engleză.

            De neratat este Castelul Buda. Dacă nu țineți neapărat să aveți poze de la el, vă recomand să îl vizitați noaptea, când se vede toată Budapesta luminată de la acea înălțime. Și Palatul Parlamentului este frumos. Are o arhitectură foarte interesantă.

            Pe malul Dunării, între Palatul Parlamentului și Podul cu lanțuri, veți găsi un loc numit „Shoes on the Danube Bank”. Acolo au fost împușcați oameni nevinovați, printre care și copii, în timpul Holocaustului.

            Bastionul Pescarilor, Podul Margareta și Podul Libertății sunt ale obiective turistice ce merită vizitate. 

            Dacă în timpul zilei părea un oraș părăsit, noaptea a prins viață. Te loveai de oameni pe stradă, muzica se auzea de peste tot și era foarte greu să mai găseșto câte un loc liniștit.

            Cea mai nerplăcută parte la ei este mâncarea. Deși unii spun că sunt recunoscuți pentru mâncare, eu nu înțeleg de unde până unde aceste vorbe pentru ei. Am găsit numai Kebab, Pizza, Shaorma… Nimic wow de mâncat. Singurele restaurante care mai dădeau mâncare ok, se închideau mult prea devreme. La un moment dat am dat peste o tarabă cu dulciuri care se găsesc numai la ei. Pe lângă faptul că au costat mai mult decât un coș plin de cumpărături la Spar (cel mai renumit magazin la ei), nu au fost bune de nimic.

            LJUBLJANA, SLOVENIA

            Moneda oficială este euro (EUR).

            Între Budapesta și Ljubljana este o distanță de 4 ore. Se merge numai pe autostradă (au un asfalt de nota 10). V-aș recomanda să vă opriți și la benzinăriile de pe drum, pentru că vând lucruri foarte ineteresante. Dacă aveți timp, puteți să vă opriți să vedeți și Lacul Balaton (se află tot în Ungaria și ar trebui să treceți pe lângă el).

Ljubljana este un oraș frumos, mai ales că este traversat de râul Ljubljanica. În cazul lui nu o să vă spun de obiective turistice, ci o să vă recomand să îl luați la pas.

            Slovenii sunt mari iubitori de câini. Au chiar și brutării unde servesc preparate special pentru animăluțe. Rar am văzut oameni care să aibă câte un cățel. Cei mai mulți au de la 2 în sus și îi iau cu ei peste tot, adesea văzându-i chiar în coșurile bicicletelor.

            Un alt aspect interesant la Ljubljana este centrul, în mijlocul centrului fiind un cerc în care „plouă” mereu când este cald afară, mulți copii și câini bucurându-se de joacă în acest loc.

            De neratat este și o plimbare cu barca, putând astfel vedea frumusețea orașului de pe apă. Au multe rațe, lebede și chiar și castori.

            Și ei se bazează mai mult pe mâncarea fast-food, restaurantele cu mâncare gătită fiind destul de rare. Deși față de unguri știu mult mai bine engleză, totul este în limba lor, fiind foarte greu pentru turiști.

            PIRAN, SLOVENIA

            Din Ljubljana până în Piran am făcut o oră și jumătate.

Piran a fost o surpriză plăcută. Din păcate nu am stat cazați acolo, pentru că nu am găsit nimic ok ca aspect și ca preț. Dar este de o frumusețe rară. Pe lângă faptul că este înconjurat de apă (având ieșire la Marea Adriatică), view-urile pe care le oferă sunt magice. Au foarte multe flori, puțini locuitori, multe scări (vă recomand să le urcați pe toate pentru a-l vedea de sus) și multe case interesante.

            Dac ajungeți aici, luați cu voi și costumul de baie. E păcat să nu vă bucurați de apa care are temperatura perfectă. Din păcate, sunt foarte multe pietre enorme pe malul mării și dacă nu ești atent, te poți accidenta. Ar fi bine să căutați micile cărări făcute de locuitori pentru a putea intra în apă mai ușor.

            Vă recomand să vedeți Strada Tartini, să urcați la turnurile medievale (2 euro de persoană), să vă pierdeți pe străduțele din centru, să vedeți Biserica Sf. George.

            Foarte aproape de Piran sunt Trieste, Italia (37km) și Rovinj, Croația (80km). Până în Ljubljana sunt 120km, iar până în Veneția sunt 200km. Astfel, am plecat din Piran (deși m-a durut sufletul să plec de acolo) spre Veneția. Am făcut 2 ore și jumătate.

            ALTE LOCURI DIN SLOVENIA

            Ljubljana este un oraș frumos, dar nu e wow. Ceva wow puteți vedea nu departe de capitală.

            Am rămas impresionată de Lacul Bled, care este de un albastru superb. Puteți înnota în el.

            De neratat sunt și Alpii Iulieni, care arată superb, în drum spre ei putând vedea și Râul Soca. Apa este ca gheața, dar e așa frumos să stai pe malul lui și să privești munții. Din câte știu, sew pot face diverse activități pe râu, dar doar cu cineva care să vă îndrume, deci trebuie programat totul.

            Ne-am întors din Italia tot prin Slovenia. Ne-am abătut foarte puțin de la drum (20km) pentru a vedea și Castelul Predjama. Din păcate, nu am intrat în el, pentru că ni s-a părut foarte scump (45 de euro de persoană), dar nu mi-a părut rău să îl văd doar din afară. Am văzut pe internet că arată foarte frumos în interior, deci dacă nu vă supără prețul, cred că este interesant de vizitat.

            ZAGREB, CROAȚIA

            Moneda oficială este kuna croată (HRK).

            Cel mai aproape oraș de Ljubljana din Croația este Zagreb. Ne-ar fi plăcut mult să vedem Dubrovnik, dar era mult prea departe. Am făcut o oră și jumătate din Ljubljana până în Zagreb, iar după vizita lui, ne-am întors în Ljubljana.

            Zagreb nu m-a impresionat. Ce-i drept, erau și 37 de grade și nu prea am avut cum să îl explorăm. Am văzut Muzeul Iluziilor, care a fost o pierdere de timp, fiind foarte mic și neavând nimic interesant. După am văzut Muzeul Relațiilor Destrămate, care pot spune că m-a impresionat. În mare parte este vorba de persoane care spun cum au încheiat relația cu foștii parteneri, donând către muzeu și un obiect care le aducea aminte de acele momente. Însă veți găsi și povești ale unor oameni care au trebuit să renunțe la ceva drag, nu neapărat o persoană și, cel mai trist, povești ale mamelor care și-au pierdut copiii, ale copiilor care și-au pierdut părinții. În acest muzeu poți trece cu ușurință de la râs la piele de găină sau chiar la lacrimi. Din câte am înțeles se găsește în mai multe locuri din lume (toate având povești diferite), însă cel din Zagreb a fost primul.

            De menționat la Zagreb este și faptul că aici veți găsi cel mai mic funicular din lume, acesta fpcânfd legătura dintre Orașul de Jos și Orașul de Sus. Oriccum, și cu el și fără el, tot aveți mult de urcat pentru un view mai frumos.

            Privind obiectivele turistice, puteți vedea Biserica Sf. Marcu (care are un acoperiș colorat), Catedrala din Zagreb, Muzeul din Mimara, Teatrul Național Croat Grădina Botanică, și, cel mai frumos cimitir din Europa, Mirogoj.

            VENEȚIA, ITALIA

            Moneda oficială este euro (EUR).

            Din Ljubljana până în Veneția am făcut 2 ore și jumătate. Inrarea în Italia nu este frumoasă, dar când intri în Veneția se schimbă treaba. Cum mulți știu deja, în Veneția nu te poți deplasa cu mașina, ea trebuind lăsată la parcările de la intrarea în oraș. Costă 40 de euro pe zi. Dacă stai mai multe zile, nu ieși în avantaj deloc. E mai bine să vii cu avionul. Toate mașinile sunt lăsate cu geamul deschis și cu cheia pe bord, pentru ca cei de acolo să poată muta mașinile mereu. Oricum, este păzită 24 din 24.

            În Veneția vă pot recoamnda doar să mergeți în Piața San Marco (care este spectaculoasă seara). În rest, luați străduțele la rând și admirați construcția orașului. Totuși, la plimbările de seară mai bine ați avea protecție împotriva țânțarilor, pentru că nu ți se umflă doar locul unde ciupesc, ci se umflă toată mâna.

            Deși prețul este destul de mare (80 de euro ziua, 100 de euro seara), este de neratat plimbarea cu barca. Este o experiență deosebită. Dacă depășiți timpul cu încă 20 de minute, mai plătiți încă 40 de euro. Nu vă obosiți să căutați mai ieftin de atât, că prețurile sunt peste tot la fel.

            Pizza întra-devăr este bună, dar spaghetele mi s-au părut peste tot fără gust, ceea ce mi s-a părut ciudat, ținând cont de faptul că asta este specialitatea lor. Poate acesta e felul lor de a le mânca. La spaghete primești și pâine, pentru că italienii le combină. În schimb, nu primești lingură, așa cum primești la marile restaurante din România, ceea ce nu prea am înțeles. Dcacă la ele acasă spaghetel se mănâncă doar cu furculița, la noi cine a inventat treaba cu lingura?

            Italienii beau foarte mult lemoncello (lichior cu lămâie). Mie nu îmi place, dar îmi place meloncello (lichior cu pepene galben). În magazinele lor veți găsi lichior cu toate aromele posibile. Eu am încercat lămâie, pepene galben, ciocolată albă, ciocolată neagră, căpșuni și pistacchio. În afară de cel cu lămâie, mi-au plăcut toate (cel cu pepene cel mai mult).

            CONCLUZII

            Dacă aveți mașină și răbdare pentru a face drumuri lungi, vă recomand un tur prin Europa. Sunt multe țări de vizitat, însă nouă nu ne-a permis timpul să vedem mai mult. De exemplu, aproape de Ungaria este Austria, unde puteți vizita Viena. Eu am mai văzut-o în trecut, deci am preferat să văd ceva nou. Deși mulți spun că Viena este mai frumoasă, mie mi se pare că Budapestea o întrece. Aproape este și Slovacia, unde puteți vizita Bratislava.

            Privind bugetul, în această călătorie am cheltuit mai puțin de 1500 de euro. Repet: am văzut 4 țări și au fost nevoie de 7 nopți de cazare (și de muuuultă benzină), iar noi nu ne-am abținut de la nici o poftă, deci nu mi se pare că am cheltuit mult și cu siguranță am fi putut cheltui mult mai puțin.

            Menționez că peste tot am mers pe autostrăzi și chiar și acolo unde nu era autostradă, asfaltul era de nota 10.

            Nu ni s-a cerut testul de COVID nicăieri, nu ni s-a cerut dovada vaccinării (deși o aveam), ci doar buletinele și talonul mașinii. Dar nu vă bazați că nu vi se vor cere. Mai bine să le ai, decât să trebuiască să te întorci. Se trece foarte ușor prin granițe. Cel mai mult am stat la întoarecre, la granița României, bineînțeles. Din Piran până în Veneția nu am trecut nicio graniță.

            Așadar, dacă aveți chef de o vacanță mai lungă, vă recomand să faceți și voi acest tur.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *